Frumos se-mprăștie ceața pe Zamora,
Gonită-n răsăritul noii zile
De soarele ce ne măsoară ora
Din culmi senine, troienind Coștile.
Pe Caraiman abia se vede Crucea,
Fiind tăinuită ochilor lumești...
Găsim în inimi, oglindind, răscrucea
Dintre pământ și ceruri haiducești.
Se-aude Prahova în depărtare
Croindu-și drum cu murmur triumfal;
Prin ea și muntele se-aruncă-n mare
Cu gust de piatră căutând un mal.
Pe dealuri străjuiește-un vechi castel
Privind cutezător către Bucegi,
Se scaldă-n soare frânturi de crenel
Șoptind povești de prinți, boieri și regi.
Te plimbi să afli de-i găsi oșteni
Din Valea Albă-n Valea Cerbului,
E soare și-i mult verde la Bușteni
Și-i albă pârtia Kalinderului.
Iar sus, pe descărnatele platouri
Presimți șoptind un sfinx și niște babe
De după munții așezați rulouri,
Culegători de stele ori de cioabe.
E clipa răsăritului ferice
Și norii se ațin în vârf de brazi,
Din lume voalul ceții-o să-l ridice
Chemarea de-a fi mâine după azi.
Bușteni, 30 august 2026, Vlad Pârău.