În lungul șinelor de tren
Din Vest în Sud, din Sud în Vest
Călătorește un refren
Cu vorbe scurte, fără rest.
Și soarele apune șui,
Se lasă razele pe linii,
Marfare trec prin dreptul lui
Și taie umbre rectilinii.
De pe-un peron pe alt peron
Aleargă oameni fără timp,
Trăgând de tije-un tomberon,
Relicva altui anotimp.
Nu plouă astăzi la Ploiești,
Linii de tren, raze de soare
Se-ncrucișează cu povești
De geamantane călătoare.
Apare trenul șuierând
Și nu stă mult: două minute;
Se-ncarcă trollere pe rând
De gunoierii lor ținute.
Și pleacă, plin de-ncărcături
Ca o vidanjă garnisită
În care cufere cu-orduri
Se contopesc și se agită.
În gara goală, fără tren
Raze tăiate se adună
Și-alcătuiesc un nou refren
Cu vechi urări de noapte bună.
4 octombrie 2026, Ploiești, Vlad Pârău.
[Precizare pentru cârcotași: Versurile au fost scrise în gara Ploiești Vest, fotografia a fost făcută în gara Brașov. E doar o "sugestie de prezentare", cum scrie pe unele ambalaje de produse perisabile.]
