Onițcani, Criuleni - Câmpul Gamma, Mini ...

Onițcani, Criuleni - Câmpul Gamma, Mini Titanic și Parcul Memorial (#056)

Sep 01, 2026

image

A pornit ca o drumeție ordinară, planul de acasă pe un draft în Drive: punctul de Start, obiecte ce trebuie vizitate pe traseul precum Parcul Memorial de la Onițcani cu pietrele funerare evreiești din anii 1730, drumul către Nistru și pe acolo o tabără abandonată, drumul de țară de-a lungul râului și până la Mini Titanic - 2 corăbii abandonate la mal, apoi drumul către Câmpul Gamma și înapoi în sat. Simplu? Să mergi pe jos nu a fost greu, kilometri puțini fără altitudini mari, timpul la început a fost înnorat cu ușoară ploaie și apoi căldură și înăbușeală de la umiditate. Însă cel mai uimitor a fost când am ajuns la Câmpul Gamma și am văzut pe viu care a fost dimensiunea acestui proiect, pe ce areal se întindea și informația aflată post factum ne-a îngrozit de-a binelea.

Introducere

Scriu aceste postări, nu pentru popularitate pentru că statistic vorbind ele acumulează 10-15 vizualizări. Ele sunt dictate din interior pentru a împărtăși experiența și poate cunoștințele (deci puține cunoștințe am dar măcar deschid unele paranteze). Documentându-mă deschid postări vechi și documente, documentare care la fel nu sunt foarte populare dar pentru cei interesați sunt o sursă să informație. Deci ceea ce fac este un fel de documentare. Nu sunt nici ghid de turism și nici istoric și nici nu urmăresc să vizitați chiar fiecare traseu creat de mine. Este felul meu de a mă exprima. Iar dacă peste câțiva ani eu nu voi mai face hiking așa cum o fac acum și nu voi mai scrie, aceste informații vor rămâne pentru alții. Gata, mi-am spus off-ul. Hai la treabă și trecem direct în pâine.

image

La 30 km de Chișinău, în satul Onițcani (r. Criuleni). Tot traseul turistic împrejurul acestei localități este conceput. Locul startului Parcul Memorial unde sunt unite 3 memoriale.
1. Aflăm despre Istoria Evreiască a Onițcanilor - unde găsim patru pietre funerare din anii 1730. Aranjate frumos (nu îngropate în pământ până la jumătate sau căzute cu fața în jos și acoperite de buruieni cum se întâmplă în alte ogrăzi).

image

image

Mare noroc de panoul informativ alături de acele pietre funerare, aflăm informația direct. Pe una dintre pietre scrie


"Aici odihnește doamna Ghitl, fiica învățătorului nostru rabinului Iehel Ha-Levi. S-a stins din viață pe 17 a lunii Elul 549? (august/septembrie 173?)"

Pe altă piatră au descifrat:

... a 14-a zi a lunii Nisan 5494 (30 martie 1733), dată prescurtată, să-i fie legat sufletul în nodul vieții.

image2. Alt Memorial este al eroilor căzuți în cel de-al 2-lea război mondial. Este mai neobișnuit după poziția soldatului care are o postură diferită decât cele văzute anterior.

  1. Și cel de-a treilea Memorial este a cetățenilor deportați / represați de regimul totalitar comunist în anii 1940 - 1949.

    image

    După ce am aflat câteva informații despre Onițcani că era un târg prin anii 1730 și era locuit atât de basarabeni cât și de evrei. Ne îndreptăm în direcția râului Nistru pe un drum sovietic deja, din ambele părți păzit de nuci bătrâni care țin foarte bine umbră și ne vom aminti de ei mai încolo.

    image

    Pe hartă este cu denumirea Tabără de odihnă (abandonată), până când am dat doar de această clădire abandonată. La ridicarea dronei am văzut multă vegetație împrejur și alte căsuțe nu se văd din cauza copacilor înalți.

image

Pe hartă arată că teritoriul are și drum și mai multe căsuțe, dar totuși nu am hotărât să intrăm aici pentru a explora. Planul a fost doar să trecem prin apropiere, poate rămâne pe altă dată să investigăm mai detaliat și drumul de acces și alte căsuțe.

image

În interior tipic pentru o clădire abandonată în apropiere de localitate: gunoi, sticle goale, pereții goi, fără uși și fără ferestre. Atât, nu ai ce explora aici.

image

De-a lungul râului Nistru am mers la pas ușor. Dimineața pescarii stăteau în liniște și contemplau atmosfera și noi nu suntem drumeți gălăgioși pentru a stârni peștii. Iar noi ne îndreptam către așa numitul obiect Mini Titanic care este pe malul drept al Nistrului.

image

Reprezintă 2 corăbii abandonate care stau deja de mai mulți ani, accesul este liber și pentru cei interesați poate fi un punct turistic / atractiv.

image

Mult metal de aici s-a furat, era și de așteptat. Dar câte ceva a rămas așa că până când sunt cât de cât întregi puteți vizita locația.

image

Pe traseul nostru am găsit și un loc amenajat de picnic, doar l-am fixat pe hartă pentru voi. Și am continuat drumul mai departe pentru a vedea cireașa de pe tort - Câmpul Gamma care este la o distanța de 5 km de aici.

image

Deoarece printre drumeții de astăzi avem pe cei care le este frică de stâlpi electrici înalți (suferă de megalofobie) a trebuit să schimb traseul pe loc și să mergem un pic prin sat. Dar am ajuns la stația cu mozaic. Am mai postat și înainte astfel de stații. Fiecare este unică și nu se repetă motivele inclusiv și aceasta din Onițcani.

image

Mai departe am mers prin soare și năduf, căldură plus umiditatea de dimineață au creat un mix în care aproximativ vreo 2-3 km au fost insuportabili de fierbinți. Până am ajuns la această clădire abandonată.

image

Presupun că tot acest complex a fost parte a proiectului experimental Câmpul Gamma, pentru că se află în nemijlocita apropiere și este de dimensiuni impunătoare pentru așa depărtare de localitate.

image

Asfalt, beton și clădiri auxiliare mai multe. Spațiu pentru tehnică și oameni îndeajuns. Pentru noi a fost un refugiu temporar de soare și mai departe urmează să găsim cărarea de acces pentru unicul fost proiect de pe teritoriul Moldovei.

image

Câmpul Gamma a fost o stație experimentală în perioada sovietică unde se cerceta efectele iradierii la culturile agricole. Cu ce credeți că se iradia culturile? Sursele spun că se făcea cu Cesium 137 - substanță radioactivă foarte periculoasă care a dat mari bătăi de cap omenirii în cazul avariilor de la centralele nucleare din Cernobîl şi Fukushima.

image

Când am început să mă documentez mai detaliat despre acest proiect experimental am dat de 2 video pe YouTube mai populare. Unul publicat în 2019 de Elena Pahomova (directoarea prostului de televiziune Primul Transnistrian) - viziuni pro ruse în care spune că pericol la moment nu este și reportajul e făcut astfel încât nu s-a întâmplat nimic strașnic la Onițcani. Iar al 2-lea video la fel publicat de un post de televiziune transnistrian TCB.

image

Am început a cerceta mai detaliat poate găsesc și alte surse pentru că sovieticii (Moscova/Kremlinul) au adus aici substanțele radioactive și eu iradiat solul și culturile. Experimentul s-a dovedit a fi un eșec și tot ei acum prin marionete ne spun că totul e normal așa a fost gândit. Altă sursă găsită este un articol din blogul Natei Albot din 2019, unde am aflat de filmul documentar The Soviet Garden - Grădina Sovietică de Dragoș Turea.

image

Filmul documentar a abordat mai multe întrebări, decât a dat răspunsuri clare și asta e bine pentru că a deschis paranteze. Iar prima sursă găsită este un articol din observatorul, în care aflăm că din complexul din Oniţcani nu a mai rămas practic nimic, doar valul de pământ cu diametru de 100 metri şi înălţimea de 5 metri mai aminteşte de complexul experimental.

image

Poligonul a fost dat uitării după destrămarea Uniunii Sovietice, iar cei care doreau să se îmbogăţească peste noapte au furat utilajul, cablurile şi tot ce s-a putut lua şi vinde, chiar dacă acestea au fost iradiate ani la rând. De acolo au dispărut şi mai multe containere cu Cesium 137, dintre care au fost găsite doar vreo patru.

Înainte de încheiere ce concluzie aș vrea să trag din tot traseul acesta:

Trebuie să punem întrebări, trebuie să ne punem noi înșine întrebări și să căutăm răspunsuri.

#Moldova pe jos

Trebuia să vizităm și cimitirul din sat după planul inițial dar îl păstrez pentru altă ocazie când venim prin apropiere. Acolo după spuse avem pietre funerare foarte vechi, tot cam de prin anii 1700.

image

Statistica acestui traseu

Distanța: 14,59 km
Dificultatea: medie/ușoară
Durata: 5 ore 25 minute
Altitudine maximă: 154 metri

Traseul aproximativ pe Google Drive
Traseul pe platforma Wikiloc


Dacă îți place ceea ce se scrie aici poți susține acest proiect "cu o cafea pe lună", contribuția ta va crește vizibilitatea Republicii Moldova pe plan internațional și local ca turism.

Iar dacă îți plac drumețiile și ai preluat unul din traseele turistice poți folosi #Moldovapejos pentru a-mi crește egoul și urechile de satisfacție.
Oamenii de știință au confirmat și demonstrat prin studii: Cine apasă inimioara mai jos de această postare, părul devine mătăsos și fără mătreață.

Gefällt dir dieser Beitrag?

Kaufe Moldova pe jos einen Kaffee

Mehr von Moldova pe jos