Crezi în miracole?

Nu cred, ci mă bazez pe ele.

Fiecare clipă e un miracol nevăzut,

o întreagă înscenare din spatele unei cortine,

pentru ca noi să ne putem bucura de magia prezentului.

Dar dacă nu le vezi, cum știi că ele există?

Pe unele le văd.

Sunt acei oameni din viața noastră pe care e suficient să îi privești în ochi,

iar ei te cuibăresc în suflet.

Sunt străinii care fac un mic gest de amabilitate atunci când ai o zi mai grea,

și fără să realizezi, gura de aer pe care o iei în preajma lor îți umple sufletul de speranță.

Sunt păsările ce îți cântă dimineața la geam, entuziasmate pentru ziua minunată ce te așteaptă.

Sunt peste tot, trebuie doar să avem ochi pentru ele.

Deci crezi doar în ceea ce vezi.

Nu.

Mai cred și în mâna aceea nevăzută care ne ghidează atunci când rătăcim prin întuneric.

Asemenea unei pantere ce își cuprinde puiul de ceafă ca să îl ducă la adăpost,

așa am simțit și eu cum sunt adusă pe drumul pe care nu-l mai nimeream.

M-am afundat atât de mult în adâncuri despre care nu știam mare lucru,

fără să realizez că lumina pe care o lăsam în spate începea să dispară.

Iar apoi, în clipele în care simțeam că disperarea mă ajunge din urmă,

simțeam cum sunt adusă în ultimul moment la liman.

Am fost în situații în care parcă nimic din ce știam nu mă ajuta.

Am întâlnit oameni de care a trebuit să mă desprind.

Am renunțat la credințe, la obiceiuri și la iluzii.

Am renunțat să mă bazez pe multe.

Dar pe miracole, niciodată.