Ne-am pierdut cândva prin vântul greu al vieții,
Pe drumuri diferite, rătăciți de clipă,
Dar iată-ne din nou sub cerul dimineții,
Cu suflete curate, cu inima deschisă.
Tăcerile din ieri nu dor, ci ne unesc,
S-au preschimbat în punți de amintiri frumoase,
Și-n ochii tăi de azi aceiași licăr cresc
Care odată ne-au făcut destinele voioase.
Ne-am regăsit mai mari, mai înțelepți, mai buni,
Cu dorul strâns în piept ca o comoară vie,
Și-am înțeles că-n lume, printre mii de drumuri,
Prietenia noastră nu moare, ci învie.
Și dacă mâine iar furtunile ne-ajung,
Și vânturi reci ne poartă-n zări necunoscute,
Vom ști să ne găsim din nou același drum,
Căci inimile noastre-s mereu de dor umplute..