Te privesc tăcut, fără drept să te am,
Ești visul ce arde și dorul meu mut,
Dar timpul nedrept mi-a trasat un alt ram,
Iar tu ești a altuia… și eu nu mai sunt.
Zâmbești lângă el, dar știu bine că-n gând
Se-ascunde o umbră ce poartă regret,
Căci nopțile tale au șoapte plângând,
Iar ochii tăi tainic mă cheamă încet.
Te-aș frânge din lume, te-aș rupe de tot,
Să fii doar a mea, fără lanț și păcat,
Dar jurămintele spuse demult
Te leagă de el, iar eu sunt uitat.
Și totuși, când treci pe-alături de mine,
În ochii tăi blânzi licărește-un oftat,
Un dor vinovat, ce-n taină îmi spune
Că poate și tu m-ai fi vrut altădat’.
Dar soarta-i haină, ne ține-mpărțiți,
Iar lumea ne judecă fără iertare,
Eu sunt doar un gând ce-ți rămâne în minți,
Un foc ce nu moare, dar nici nu ti-apare.
Așa vom rămâne, tăcuți și străini,
În umbra iubirii ce n-a fost să fie,
Cu suflete grele și visuri ce vin
Să ardă-n tăcere o eternă iubire...