Am avut fantezii legate de prima escapadă fără copil. Mult timp. Vreo 4 ani. Totuși, nu am crezut că voi zice asta dar alea 2 zile fără copil au fost...bizare. Bizare și în bine dar și în rău.
Ce trebuia să știu dar nu am știut?
Că o să mă simt ca și cum am comis o infracțiune.
Că voi plânge în drum spre aeroport.
Că o să întorc capul de fiecare dată când aud un glas de copil.
Că o să mă gândesc mereu că i-ar fi plăcut și copilului călătoria asta.
Că suntem niște părinți nașpa pentru că am ales să plecăm fără copil.
Că suntem și mai nașpa deoarece internetul zice că avem doar 18 ani împreunp cu copchilul apoi el zboară din cuib și nu ne mai bagă în seamă.
Totuși, ceva am înțeles din călătoaria asta. În primul rând, aveam nevoie de pauza de la părințeala. Știu! Sună brutal. Totuși, după 5 ani de părințeală intensă și cam fără de ajutor, am cam uitat că suntem mai mult decât părinți. Am uitat că suntem cool dar mai ales... tineri. Da, suntem încă tineri dar suntem atât de preocupați să fim părinți buni încât, efectiv, trece tinerețea pe lângă noi.
Nu știu când au trecut cei 5 ani de când suntem părinți. S-au strans în fire albe, dureri de spate, discuții, nopți nedormite, griji și planificare. Planificare pentru tot. Și uite așa au trecut 5 ani în care noi am fost pe locul 800 după toate nevoile copilului. 5 ani în care am fost mai tineri decât acum dar nici măcar nu am realizat.
Anyway, am realizat că suntem tineri și faptul că am plecat fără copil nu ne face părinți mai puțini buni. Am avut timp să fim noi fără să îi spunem cuiva de 20 de ori în 3 minute să nu mai lingă masa. Și e tare diferit de un date în 2 când stă cineva cu progenitura, Când ieși la un date nu ai timp să te relaxezi pe deplin. Ești ca un câine legat cu lanț:))) Ești liber dar ... numai oleacă. Nu mergi departe. Nu alergi în curtea marea. Nu faci ce vrei. Totuși, nu ești chiar în cușcă, ceea ce e bine.
Noi am fost în Berlin. La ora 9 aveam deja 10k pași și credeam că orașul e părăsit (lumea încă dormea). Am avut timp să vorbim și să stăm în liniște fără să ne tragă cineva de mână. E minunat să te tragă cineva de mână dar e și minunat să îți auzi vocile din cap (dacă ai:D). Am avut luxul de a sta în pat dimineața și de a mânca prostii fără să ne ferim.
Și partea cea mai uimitoare? Copilul nu a avut nimic și mai că nu ne-a simțit lipsa. Uneori problema e la noi. Suntem prea cloște și nu ne place să recunoaștem asta. Suntem părinți moderni dar nu oferim copilului libertatea pe care noi am avut-o. Ne place să știm tot, să fim acolo non stop și să nu le lipsească nimic copiilor noștri dar oare e ok? Cum zic mereu: vedem peste 20 de ani ce oameni am crescut.
Un lucru e cert: un cuplu are nevoie de escapade fără copil, măcar de o zi și o noapte. Și nu cred în aia că avem timp când o pleca copilul la facultate. NU! Escapadele de acum nu vor fi la fel cu cele de la 50 de ani. De ce?
Pentru că menopauza is a bitch:)))
Pentru că încă suntem tineri și ne găsim unii pe alții atrăgători (mai vedem noi peste 20 de ani:))
Pentru că viața noastră, oricât ar suna de egoist, nu ar trebui să fie numai despre copil. Ar trebui să fie și despre noi și despre tinerețea noastră.
Pentru că nu trebuie să așteptăm ca cel mic să crească pentru ca noi să ne trăim viața.
Cu siguranță o să mai repetăm experiența asta. Nu anul acesta pentru că nu mă ține inima (desigur, cât am fost plecați am avut impresia că vine iar cutremurul din 77, că revin dinozaurii, cade vreo bombă, ia vreo molimă și noi nu suntem acasă).
Ne-am răzgândit de 48 de ori până să luăm decizia? NORMAL.
A început copilul să facă muci și să tușească în secunda în care am ieșit pe ușă? Negreșit!
I-am spus copilului că suntem plecați cu munca și nu în vacanță? Nici măcar o secundă nu ne-am gândit să îi spunem adevărul.
Am plecat ”noaptea ca hoții”? Da! Sfatul e să plecați cu noaptea în cap astfel încât copilul să nu se pună pe plâns și să vă întoacă din drum.
Ne-am simțit tineri și neliniștiti? DESIGUR!
Te pup, regină regească:D