Ziua 29 : o urcare de 1800 m

Ziua 29 : o urcare de 1800 m

Aug 16, 2025

M-am trezit în campingul ăsta informal, într-un orășel mic, foarte aproape de granița cu Italia. A fost o surpriză plăcută – avea toate facilitățile: mese, toalete, apă potabilă, dar nu era niciun administrator sau cineva care să ceară bani. Era pus la dispoziție de municipalitate. Un gest frumos pentru călători ca noi.

image

Eram într-un sat foarte mic, iar la ora 7 dimineața singurul loc deschis a fost o cafenea unde, din fericire, am reușit să-mi încarc echipamentul, să beau o cafea și să pregătesc un pic traseul pe ziua de azi.

image

După ce s-a trezit și Tobi, am luat micul dejun împreună, am mai băut o cafea, iar apoi ne-am despărțit – el și-a urmat drumul, eu pe al meu. Am trecut pe la supermarket, mi-am luat provizii pentru drum și am pornit.

Aveam în față o zi destul de solicitantă: aproape 100 de kilometri și o diferență de nivel de peste 1800 de metri. Așa că mi-am setat mintea pe modul let’s go și am plecat la drum.

🛶 Pauză la lac

image

Am pedalat prin câteva sate mici și, la un moment dat, am dat peste un lac care m-a oprit pe loc. Apa avea o nuanță incredibilă de albastru-turcoaz, limpede și super răcoritoare. Era cald, iar tentația era prea mare – așa că m-am oprit, am făcut o baie bună și am stat cam jumătate de oră să-mi trag sufletul și să-mi dau un mic reset.

La doar 15 minute distanță era un orășel unde m-am oprit pentru o cafea și câteva provizii. Știam că de-acolo urma partea cu adevărat grea...

⛰️ Urcarea începe

image

Și am început să urc. Deși era cald și urcarea dificilă, peisajele erau din ce în ce mai spectaculoase. Munți în jur, drumuri înguste care șerpuiau printre stânci, aer curat. La început, traficul era intens, dar pe măsură ce urcam, am intrat într-o zonă mai liniștită, fără piste de bicicletă, dar și fără mașini – drumuri de munte veritabile.

Din păcate, pe traseu am trecut pe lângă un accident. Nu s-a întâmplat sub ochii mei, dar am ajuns imediat după – un biciclist se lovise de un parapet și a fost aruncat câțiva metri. Situația era gravă, a venit chiar un elicopter să-l preia. Un moment care m-a scuturat puțin…

🌄 Apusul ca răsplată

image

Am continuat să urc încet, încet prin munte, până am ajuns într-o stațiune de ski. Acolo urmează să dorm peste noapte, iar dimineață voi trece pasul montan și voi intra din nou în Italia. Spre finalul zilei, am avut parte de unul dintre cele mai frumoase apusuri din toată călătoria. Un final vizual superb pentru o zi grea.

De fapt, n-au fost doar 1000 de metri diferență de nivel, ci peste 1600 de metri urcați azi. Am ajuns rupt în camping și m-am pus direct la somn.

📊 Statistici pe ziua 36:
– ~100 km
– 1800 m diferență de nivel
– 1 baie în lac
– 1 cafea la munte
– 1 apus de pus în ramă

Cam asta a fost pentru azi. O zi grea, dar frumoasă. Mâine, din nou, peste munți.

Подобається цей допис?

Купити для Andrei Nicolae Calugar каву

Більше від Andrei Nicolae Calugar

КонфіденційністьУмовиПоскаржитись