Big Protection. Marea Protejare. Marele ...

Big Protection. Marea Protejare. Marele Protejator, Protector

Nov 15, 2021

image

Dacă vorbim de Dezvoltare Personală, indiferent în ce domeniu, chiar și privind dezvoltarea spirituală, este nevoie să privim și în viitor, pentru a putea prevedea modul în care este necesar să ne dezvoltăm pentru o cât mai bună adaptare pe termen lung.

Și, din ceea ce observ eu, foarte puțini oameni prevăd și anticipează modul în care revoluția tehnologică din domeniul IT ne va afecta tot mai mult modul de viață în viitorul apropiat.

IT este abrevierea pentru Tehnologia informației sau și Tehnologia informației și a comunicațiilor, abreviat (cel mai adesea IT) TI respectiv TIC, reprezentând tehnologia necesară pentru prelucrarea (procurarea, procesarea, stocarea, convertirea și transmiterea) informației.

Și, legat de asta, avem o revoluție și în domeniul social - rețelele sociale precum Facebook, Instagram, Youtube, avem și revoluționarea în domeniul economiei - robotizarea, avem inteligența artificială (IA) care va sta în curând la baza tuturor, și realitatea virtuală care este în curs de implementare în domeniul social.

Observăm cum, treptat, dar în mod destul de accelerat, interacțiunea om-om este înlocuită cu om-mașină, unde mașina este dotată cu IA - Inteligența Artificială.

Iar pasul următor va fi interacțiunea mașină-mașină, prin Inteligența Artificială, o lume în care toate ”mașinile”, aparatele, roboții, etc, vor fi interconectate în rețea.

Această rețea va fi asigurată de Cloud Computing și de ceea ce este numit ”Internet of things - IoT”, și ”Internet of bodies”, adică Internetul lucrurilor și Internetul corpurilor, pe românește.

.

În continuarea am să vorbesc un pic despre aceste concepte, la modul foarte general, căci consider că aceste informații fac parte din dezvoltarea personală personală, și este necesar să înțelegi cum va arăta noul mod de viață uman în viitorul apropiat, ca să fii pregătit, pregătit privind adaptarea ta la un nou mediu de viață tot mai tehnologizat, mai automatizat, și mai puțin... uman.

Inteligența artificială este în esența ei un soft, un soft complex, programat în anumite scopuri, destinat să facă ceva, să rezolve ceva, să execute niște sarcini.

Mai nou Inteligența Artificială a fost învățată chiar și să învețe singură, să evolueze singură, să se dezvolte, și să comunice cu alte inteligențe artificiale ”in cloud”.

Termenul ”Cloud computing” este mai nou pentru noi, dar este necesar să îl înțelegi, ca să înțelegi cum va evolua în continuare societatea, civilizația, viața ta.

Citește atent, ca să înțelegi conceptul, căci va face parte din viața ta, tot mai mult.

”Cloud computing - literal „computerizare în nori”, este un concept modern în domeniul computerelor și informaticii, reprezentând un ansamblu distribuit de servicii de calcul, aplicații, acces la informații și stocare de date, fără ca utilizatorul să aibă nevoie să cunoască amplasarea și configurația fizică a sistemelor care furnizează aceste servicii. Pentru cloud computing încă nu există un nume românesc încetățenit.

Expresia cloud computing derivă dintr-o reprezentare grafică simbolică a Internetului des întâlnită în formă de nor („the cloud”), folosită atunci când detaliile tehnice ale Internetului pot fi ignorate, ca în imagine. 

Conceptul și termenul englez au apărut în practică prin anii 2006-2007.

Conexiunea permanentă a utilizatorului la Internet a devenit foarte răspândită, astfel încât acum aproape toate resursele disponibile se pot plasa în Internet şi partaja, uneori chiar între utilizatori complet independenţi unii de alţii: software  (programele) şi datele/informaţiile sunt aduse din Internet pe calculatorul utilizatorului la cerere (on demand), ca şi cum ar fi vorba de servicii publice banale precum apa sau energia electrică.

Executarea aplicaţiilor de computer online în Internet, şi nu pe staţia de lucru (workstation) proprie, reprezintă o nouă schimbare de paradigmă, urmaşă a celei din anii 1980, când s-a trecut de la mainframes la conceptul client-server.

Dacă interfaţa pusă la dispoziţie de furnizorul (provider) de  cloud computing este de bună calitate, atunci utilizatorul e eliberat de sarcina de a fi un expert în tehnologia şi infrastructura folosite. De exemplu, el nu mai trebuie să-şi actualizeze software-ul, deoarece aceasta se face central, la furnizor.

Cloud computing foloseşte noi metode de oferire şi consumare a serviciilor IT în Internet, servicii care de obicei pot fi dimensionate dinamic şi care includ resurse virtualizate.  

Este de fapt doar o posibilitate secundară, urmare a uşurinţei cu care se pot acum accesa toate serverele şi centrele de calcul interconectate prin intermediul Internetului.

Furnizorii tipici de cloud computing pun la dispoziţie, de exemplu, aplicaţii comerciale standard; utilizatorul are acces la acestea doar prin intermediul unui browser local, deoarece atât aplicaţia cât şi datele proprii ale utilizatorului sunt găzduite în cloud, pe serverul furnizorului de servicii.

În aceste condiţii asigurarea confidenţialităţii şi drepturilor de acces la date în contextul Internetului atotprezent joacă un rol primordial.

Avantaje:

- Sincronizarea datelor utilizatorului care foloseşte mai multe dispozitive legate la cloud (de ex. un smartphone, o tabletă, un notebook, dar şi un PC) este simplificată.

- Documentele online din cloud se pot prelucra cu ajutorul unor aplicaţii web

- Viteză de calcul şi capacitate de stocare sporite, dar fără investiţii în propria configuraţie

- Datele nu pot fi furate, purtătorul de date nu se poate defecta etc.

Dezavantaje:

- E necesară o legătură la Internet rapidă şi stabilă

- Securitatea necesară a datelor din cloud poate prezenta probleme şi poate produce neîncrederea utilizatorilor

- Situaţia legală este de obicei complexă, deoarece utilizatorul nu află nici măcar în ce ţară sau în ce ţări (!) se află serverele care îi găzduiesc datele sale.” https://ro.wikipedia.org/wiki/Cloud_computing

Mai multe informații sunt aici, puteți traduce cu Google Translation, care este un tip de serviciu oferit in cloud, cloud computing: :) https://en.wikipedia.org/wiki/Cloud_computing

image

Am văzut deja și roboței programați pentru psihoterapie, vor fi și ei comercializați în curând, acum sunt folosiți în ”programe de cercetare”.

Vezi acest video ”Călătorii interioare - interviu cu un robot” din playlistul meu youtube ”Inteligenţa Artificială IA - AI”:

https://youtu.be/HNsINrSIvN8?list=PLbN5sJc5PARB8Ik8nzmjcHbdx8HDhMXMV

.

Păpușile gonflabile de altă dată au evoluat tehnologic foarte mult, au deja IA, pot rezolva probleme, poți conversa cu ele, și au un cip destul de avansat. Se vând pe Aliexpress.

Citește Specificațiile, eu am rămas... mască. :) Bine-nțeles că specificațiile tehnice pot fi ridicate la un nivel mai înalt, dacă plătești mai mult, există mai multe niveluri calitative de dotare.

Mi-a atras atenția specificația ”Super Smart Cloud Brain” prezentă în unul videourile lor de reclamă.

Conform cu ceea ce ai citit mai sus, nu știi cine, de unde și cum controlează și accesează informațiile preluate de acest robot aflat în... casa ta. Are 4G, cele mai dotate vor avea 5G.

Deja s-a vândut în mii de exemplare, în curând vor fi milioane.

Făcute de chinezi, pentru a fi introduse în casele europenilor, americanilor, și nu numai... Epoca spionilor umani apune, nu-i așa? :)

image

Specificații (generale):

1. Cu drepturi independente de proprietate intelectuală (2018SR65412), poate furniza kit de dezvoltare SDK pentru a sprijini dezvoltarea secundară; în prezent, produsul a intrat în producția de masă, folosit în principal pentru export și a fost vândut în multe țări și regiuni din întreaga lume.

2. Acest produs este un produs de inteligență artificială de nivel înalt, care poate comunica liber dialog, chat, sprijină comunicarea chineză și engleză și chiar poate calcula probleme de matematică și are anumite funcții de învățare independente;

3. Pielea adoptă noul material polimeric automodificabil M-TPE, care nu este ușor de rupt; este mai sigur, mai fiabil, mai stabil, iar mâna se simte mai confortabilă și mai delicată;

4. Osul de simulare încorporat, poate regla postura și dispozitivul de încălzire încorporat, poate fi folosit și pentru a simula setarea temperaturii corpului uman; în același timp, software-ul său de control vocal și electromecanic acceptă și upgrade la distanță;

5. Serviciile personalizate de sprijin, cum ar fi înălțimea, bustul, șoldul, culoarea pielii, stilul de păr etc. pot fi selectate în mod corespunzător.

6. Poate fi utilizat pe scară largă în instruirea lingvistică, escorta privată, fotografie, servicii medicale, educaționale și de afaceri.

image

Da, da, utilizează-l în afaceri, să vezi cum îți cresc afacerile de numa... :)

M-am amuzat un pic pe ideea asta, pe grupul meu de umor, aruncă o privire aici, să vezi și linkul către produsul specificat, existent la vânzare pe Aliexpress. Sursa este China, desigur, ei vor fi principala sursă mondială de gadgeturi cu IA răspândite în toată lumea, ce vor culege o mulțime de informații :) https://www.facebook.com/groups/2715482635366861/posts/3000187676896354

.

Un pic și despre conceptul numit ”Internet of things - IoT”, și ”Internet of bodies”, adică Internetul lucrurilor și Internetul corpurilor.

Internetul obiectelor (Internet of Things, abreviat IoT) este un concept ce presupune folosirea Internetului pentru a conecta între ele diferite dispozitive, servicii și sisteme automate, formând astfel o rețea de obiecte.

Realizarea unor IoT-uri presupune echiparea dispozitivelor ce trebuie conectate cu aparatură de rețea, și cu electronică.

El descrie modul în care va arăta viața noastră în viitor, interconectată, in cloud, prin cloud computing.

Este o nouă paradigmă, o nouă folosofie de viață, ceva cu totul nou, surprinzător și... neașteptat.

Din playlistul meu youtube ”Inteligenţa Artificială IA - AI”, un video despre Internet of Things.

Activați subtitrarea Ro la videoul de mai jos, dacă nu ppornește automat.

https://youtu.be/LE70_Znxozk?list=PLbN5sJc5PARB8Ik8nzmjcHbdx8HDhMXMV

.

https://youtu.be/8_UjyW4SsGE

.

https://www.facebook.com/100001012706052/videos/938353470110300/

https://en.wikipedia.org/wiki/Internetofthings

https://wblog.wiki/ro/Internetofthings

https://ro.wikipedia.org/wiki/Internetul_obiectelor

https://www.forbes.com/sites/bernardmarr/2019/12/06/what-is-the-internet-of-bodies-and-how-is-it-changing-our-world/?sh=6fd6a78b68b7

Voi trata acest subiect, mai pe larg, într-un alt articol.

.

Nu spun că nu este benefică și utilă implementarea inteligenței artificiale, ci doar mă gândesc la... implicațiile privind CINE va controla această implementare, și în ce sens, în ce scop.

Cine deține informația deține puterea, parcă așa se spune, nu-i așa?

Mă gândesc și la factorii de decizie, care urmăresc implementarea unor anumite conduite, unui anumit mod de gândire, de comportament, la nivel mondial.

Vom avea IA care se va ocupa de sănătatea noastră psihică, fizică, de educație, de alimentație, de afaceri, de viața privată, într-un mod... programat.

Și anumiți factori de decizie se vor ocupa de omologarea acestor programe, de selectarea lor, după anumite criterii sociale, morale, economice, financiare...

Va apărea un nou Big, un Big IT, care va controla IA, și prin el viața cetățeanului, chiar în casa lui, prin tot felul de gadgeturi care vor comunica in cloud, se vor updata in cloud.

Super Smart Cloud Brain. Nu uita expresia asta :)

Acest cloud va fi deținut de un Big, care va controla cloudul.

El deja începe să controleze rețelele sociale, are acces la intimitatea noastră, la preferințele noastre, la alegerile noastre, recomandându-ne reclame.

Pe baza recunoașterii vocale știe ce vorbim, prin telefoanele noastre, și ne apar reclame asociate.

Și lumea nu pare deranjată de asta, nu conștientizează implicațiile acestei intruziuni în viața personală, care este deja o formă de persuasiune și control.

La toate articolele și videourile care conțin cuvinte cheie detectate ne apare politica recomandată de vaxinare, persuasivă, bine implementată.

E... minunat. :)

Ce noi politici persuasive vor urma, spre binele nostru general?

Vom trăi și vom vedea.

Politicile astea deja folosesc telefoanele noastre, telefonul tău.

Ele știu unde te afli în acest moment, ce vorbești, ce siteuri frecventezi, ce citești acum, ce preferințe ai, și înregistrează continuu date despre tine și viața ta.

Te simți... protejat, nu-i așa?

Nu (mai) ești singur.

Cineva are ”grijă” de tine, de viața ta.

Nevăzut, ca un... înger păzitor.

Super Smart Cloud Brain.

Big Cloud Protection... :)

.

Video: Lecturarea articolului, cu comentarii în plus:

https://youtu.be/lPSW1IpY9Rw?list=PLbN5sJc5PARCXWVENfJT1gfDLmscQSOMC

.

Poți downloada acest articol în format pdf să-l (re)citești când vrei unde vrei, de aici:   https://www.slideshare.net/katonanicolae/documents

sau de aici:

 https://cupdf.com/u/katonanico

Voi crea ebookuri pdf din toate articolele mele, și îți vei putea face o ”bibliotecă” din cele care ți-au plăcut, să-ți fie la îndemână oricând.

.

Pe această platformă poți sprijini, sponsorizând, activitatea mea, dând o cafea, sau devenind membru (membership lunar) și având acces astfel apoi la materiale bonus accesibile doar sponsorilor. https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE

Membershipul de 10 usd este o investiție în dezvoltarea ta personală, nu doar o simplă sponsorizare, investește în dezvoltarea ta, în mod conștient!    

.

Toate siteurile și conturile mele, activitatea mea, resursele oferite ție:  https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE/kato-resurse-utile-dezvoltare-spirituala

.

Mulțumesc

Подобається цей допис?

Купити для katona nicolae каву

Більше від katona nicolae