🇨🇿 Česky
Fotografování se věnuji nějaké 2 roky. Resp. 2 roky to jsou, co jsem si řekl, budu to dělat naplno, naučím se, vypracuju se, najdu se... Kdybyste mi řekli, že už mám za sebou stovky odfocených lidí, focení pro magazín Marie Claire, koncerty, behind the scenes nebo, že touhle dobou povedu vlastní workshop - nevěřil bych. Nevěřil bych, že budu spolupracovat s nějakou firmou nebo, že budu recenzovat kousky techniky, které jsem 2-3 roky zpět ani nerozuměl.
No, nerozumím spoustě věcí a to je celá podstata toho, co vám chci dnes říct. Před pár dny jsem měl možnost být na malé akci pro milovníky techniky Panasonic a poznat tak nové lidi, kteří jsou mistři fotografové, film-makeři, video-makeři atp. Prostě borci, co prostě vědí o té technice, obsahu, marketingu atp. hrozně moc. A mezi nimi já. Totální self-made začátečník v něčem, kde ty lidi jsou deset let a víc. Což je samozřejmě hrozně obohacující, protože taková setkání nejsou o tom dělat ramena, ale spíše sdílet, radit si, vyprávět si.
A právě při jednom takovém rozhovoru jsem se zasekl. Protože nerdství, do kterého se chtě něchtě ponoříte je až legrační, ale také nekonečné. Nekonečné ve smyslu množství detailu, který byste měli umět, abyste něco fakt ovládli. Ta škála věcí, které byste měli znát. Ať už technicky, marketingově, obsahově, ve všech kombinacích atp... zkrátím to -> je to nemožné. Vždycky totiž najdete ještě větší a větší detail toho, co děláte.
A tam si uvědomíte, že to je ale jedno. Protože vy nemusíte vědět všechno, není to podstatné. Důležité je, co chcete dělat vy a podporovat to, v čem jste dobří. Smířit se s tím, že holt něco neumíte nebo nevíte, nebo to nevíte a neumíte zrovna teď. Podstatné je být otevřený se nové věci učit, být zdravě kritický k vlastní tvorbě a postupně se někam posouvat. A zase - to nutně neznamená dělat to jako ten druhý, ale najít si k tomu vlastní cestu. Protože právě takhle se můžeme všichni navzájem obohacovat - ten ví to a ten zas tohle.
A to mě vede zpátky k fotce. Fotografie totiž nezní jako kdovíjak týmová práce, ale pokud zrovna nefotíte street fotku, tak přitom nikdy nejste sám a kvalita vaší práce nezávisí jen čistě na vás, ale na týmu. Ať už je to modelka proti vám nebo klient, který chce vyfotit novou kolekci ponožek. Je to obohacující a hlavně v průběhu přibývajících zkušeností se váš přístup k těm věcem bude měnit. Snad i zlepšovat, ale rozhodně měnit. Takže ta "skvělá" práce, kterou jste udělali 2 roky zpět bude ve vašich očích možná směšná právě teď. Je to normální! Mám to tak se svou fotkou, mám to tak se svým youtubem a mám to tak vlastně se vším.
Nemohl bych si ale nic z toho říct, pokud bych nezačal. Takže pokud přemýšlíte o tom, že byste něco hrozně chtěli dělat, ale něco a bla bla... jen prodlužujete tento čas. A to je škoda, ne?
Hezký říjen.
Honza
🇷🇴 Română
Mă ocup de fotografie de vreo doi ani. Sau mai bine zis – sunt doi ani de când mi-am spus că o voi face serios, voi învăța, voi evolua și mă voi descoperi... Dacă mi-ai fi spus atunci că voi fi fotografiat deja sute de oameni, că voi colabora cu revista Marie Claire, că voi face fotografii la concerte, behind the scenes, sau că în perioada asta voi ține propriul workshop – nu aș fi crezut. Nu aș fi crezut că voi colabora cu o companie sau că voi face recenzii la echipamente pe care, acum doi-trei ani, nici măcar nu le înțelegeam.
Ei bine, încă nu înțeleg o mulțime de lucruri – și exact asta este esența a ceea ce vreau să spun astăzi. Acum câteva zile am avut ocazia să particip la un mic eveniment pentru pasionații de tehnologie Panasonic și să cunosc oameni noi – fotografi, regizori și creatori video adevărați, profesioniști care știu enorm de multe despre echipamente, conținut și marketing. Iar printre ei, eu – un începător autodidact într-un domeniu în care ceilalți sunt de zece ani sau mai mult. Ceea ce, desigur, este extrem de valoros, pentru că astfel de întâlniri nu sunt despre a te lăuda, ci despre a împărtăși, a-ți oferi sfaturi și a povesti.
Și tocmai în timpul unei astfel de discuții m-am blocat. Pentru că nivelul de „nerd-eală” în care inevitabil te afunzi e aproape amuzant – dar și infinit. Infinit în sensul numărului de detalii pe care ar trebui să le cunoști ca să stăpânești cu adevărat ceva. Gama de lucruri pe care ar trebui să le știi – tehnic, de marketing, de conținut, în toate combinațiile... Pe scurt -> e imposibil. Întotdeauna vei găsi și mai multe detalii în ceea ce faci.
Și atunci îți dai seama – dar nu contează. Nu trebuie să știi totul, nu asta e important. Important este ce vrei tu să faci și să susții ceea ce faci bine. Să accepți că există lucruri pe care nu le știi sau nu le poți face – sau cel puțin nu încă. Esențial este să rămâi deschis să înveți, să fii critic într-un mod sănătos față de propria creație și să avansezi pas cu pas. Și din nou – asta nu înseamnă neapărat să faci lucrurile ca altcineva, ci să-ți găsești propriul drum. Pentru că doar așa ne putem îmbogăți unii pe alții – unul știe asta, altul știe cealaltă.
Și asta mă aduce înapoi la fotografie. Fotografia nu pare o muncă de echipă, dar, dacă nu faci fotografie de stradă, nu ești niciodată cu adevărat singur – iar calitatea muncii tale nu depinde doar de tine, ci și de echipă. Fie că este vorba de modelul din fața ta, fie de clientul care vrea poze pentru noua sa colecție de șosete. Este o experiență bogată, iar odată cu trecerea timpului și acumularea experienței, abordarea ta se va schimba. Sperăm că se va îmbunătăți, dar sigur se va schimba. Așa că acea lucrare „grozavă” pe care ai făcut-o acum doi ani, s-ar putea să ți se pară acum ridicolă. Este normal! Așa simt cu fotografia mea, cu YouTube-ul meu și, de fapt, cu tot.
Dar nu aș fi putut spune nimic din toate astea dacă nu aș fi început. Așa că dacă te gândești să faci ceva ce îți dorești cu adevărat – dar ceva și bla bla... doar amâni momentul. Și e păcat, nu?
Un octombrie frumos.
Jan
🇬🇧 English
I’ve been into photography for about two years now. Or rather – it’s been two years since I told myself I’d do it seriously, learn, grow, and find my own way... If you had told me back then that I’d already have photographed hundreds of people, shot for Marie Claire magazine, covered concerts, behind-the-scenes, or that I’d be leading my own workshop by now – I wouldn’t have believed it. I wouldn’t have believed I’d collaborate with a company or review pieces of gear that, two or three years ago, I didn’t even understand.
Well, I still don’t understand a lot of things – and that’s exactly the point of what I want to say today. A few days ago, I had the chance to attend a small event for Panasonic enthusiasts and meet new people – master photographers, filmmakers, video creators, and so on. Just pros who know an incredible amount about gear, content, and marketing. And there I was – a total self-made beginner in a world where these people have been for ten years or more. Which, of course, is incredibly enriching, because meetings like that aren’t about showing off, but about sharing, helping each other, and exchanging stories.
And during one of those conversations, I got stuck. Because the level of nerdiness you inevitably dive into is almost funny – but also endless. Endless in the sense of how many details you should know to truly master something. The range of things you should know – technically, marketing-wise, creatively, in all combinations... To make it short -> it’s impossible. You’ll always find more and more layers of detail in what you do.
And that’s when you realize – it doesn’t matter. You don’t have to know everything, it’s not essential. What matters is what you want to do and supporting what you’re good at. Accepting that there are things you don’t know, or can’t do – or at least not yet. The key is to stay open to learning, to be healthily critical of your own work, and to keep moving forward. And again – that doesn’t necessarily mean doing it like someone else, but finding your own path. Because that’s how we can all enrich each other – one knows this, another knows that.
And that brings me back to photography. Photography doesn’t sound like much of a team effort, but unless you’re shooting street photography, you’re never truly alone – and the quality of your work doesn’t depend solely on you, but also on your team. Whether it’s the model in front of you or the client who wants new photos for their sock collection. It’s enriching, and as your experience grows, your approach will change. Hopefully improve, but definitely change. So that “great” work you did two years ago might look ridiculous to you now. That’s normal! I feel that way about my photos, my YouTube, and pretty much everything I do.
But I couldn’t say any of this if I hadn’t started. So if you’re thinking about doing something you really want to do – but something and blah blah... you’re just prolonging that moment. And that’s a shame, isn’t it?
Have a nice October.
Jan
