Rutina noastră, obișnuința noastră, este să ne aflăm în capul nostru undeva, meditând asupra negativității și luptelor din trecut, sau să devenim anxioși și temători faţȃ de viitor. Rareori suntem pe deplin „aici”.
Obiceiurile devin rapid norme și, după cum știm asemeni altor multe alte vicii,un obicei este mai degrabă o modificare la nivel celular, un pattern care va da valoare intregii conduite umane.
Doar pentru că suntem obișnuiți să facem ceva în mod regulat nu înseamnă că este bine pentru noi sau cȃ acesta este modul corect de a trăi.
O modalitate ușoară de a rupe acest obicei de a fi o victimă a timpului, este de a identifica timpul aşa cum se aşterne acum în faţa ta.
Timpul este de fapt un concept uman. Ceasul de la încheietura mâinii și ceasul de pe perete nu înseamnă nimic pentru Mama Natură.Pentru ea, viața este un moment în evoluție - un ciclu perpetuu de impermanență interdependentă.
Timpul este o matrice pe care o folosim ca punct de referință pentru organizarea vieții noastre și documentarea istoriei. De fapt nu există. Într-adevăr, nu. Întrebați un om de știință.
Timpul este o iluzie, ceea ce face ca a fi controlat de timp să fie oarecum delirant.
Trecutul nu există și nici viitorul.
Singurul punct de referință adevărat pe care îl avem pentru acest moment în timp, și pentru acest lucru pe care îl etichetăm „existență”, este un sentiment de prezență, de a fi aici în acest corp, de a vedea lumea prin acești ochi.
Adu-ţi aminte acest aspect atunci cȃnd mintea ta alergă incercȃnd sa vȃneze fantomatica amprentă a trecutului.