Copiii care au suferit traume au şanse destul de mari să dezvolte diferite tulburări comportamentale la vârsta adultă: probleme emoţionale, stres excesiv, anxietate, agresivitate, probleme de memorie, percepţie distorsionată asupra realităţii sau dificultate în relaţiile cu alte persoane.
Iată cum sunt afectaţi adulţii de traumele copilariei.
1. Nu îşi amintesc foarte mult despre copilărie
Persoanele care s-au confruntat cu o copilărie dificilă nu-și pot aminti mare parte din acea perioadă. Îşi pot aminti anumite fragmente, extrem de scurte, însă le va fi aproape imposibil să le integreze într-un context. Din acest motiv, în cadrul terapiilor de care beneficiază la vârsta adultă, cei mai mulţi susţin că au avut o copilărie furată, iar fără acele amintiri… identitatea le este compromisă.
2. Simt că le lipseşte ceva, dar nu îşi pot da seama ce
Mai mult sau mai puţin conştient, pentru a se deconecta de suferinţă şi a putea continua, copiii au tendinţa să-și șteargă din memorie anumite aspecte ale copilăriei, astfel încât lucrurile să pară mult mai uşoare.
3. Se angrenează în relaţii distructive
Nu este neobișnuit ca persoanele traumatizate în copilărie, în special de un membru important al familiei, să fie înclinate către relaţii de prietenie, profesionale sau de cuplu…distructive. De ce? Pentru că vor căuta, inconştient, alţi oameni care se potrivesc cu identitatea lor traumatizantă, repetându-şi trecutul, chiar dacă, în mod conştient, se străduiesc să facă alegeri diferite, mai bune. În plus, aceste relaţii vor avea un impact emoţional puternic asupra persoanelor implicate şi dezamăgite, pentru că nu vor înţelege de ce li se întâmplă toate tocmai lor.
4. Evită relaţiile şi interacţiunea socială
Alternativ relaţiilor distructive, persoanele cu experiențe negative pot cădea în cealaltă extremă: izolarea şi evitarea relaţiilor de orice tip. Pentru a-şi oferi siguranţa de care nu au avut parte în copilărie, la vârsta adultă se vor feri să intre în relaţii de cuplu sau să îşi facă prieteni, considerând că ar rupe lanţul relaţiilor de familie defectuoase… din copilărie. Doar că, din păcate, această măsură de autoprotecţie conduce la izolare şi depresie.
5. Îşi neagă şi resping emoţiile
Persoanele care au suferit traume în copilărie sunt tentate să îşi nege sau să îşi respingă vehement emoţiile. Ce înseamnă acest lucru? În prima fază, orice emoţie care contravine cu ceea ce au învăţat acasă că este în regulă să simtă, cu ceea ce li s-a permis să exprime, va fi o luptă interioară greu de dus.
Dacă unui copil i s-a implementat ideea că nu există iubire, atunci când se va îndrăgosti, nu va crede în ceea ce simte şi îşi va respinge emoţiile. Dacă emoţiile şi sentimentele au fost reprimate în familie, ca parte din procesul educaţiei, la vârsta adultă acestea devin greu de gestionat şi de acceptat. În consecinţă, vor fi respinse şi acoperite de un Sine fals.
Copiii au nevoie de un mediu echilibrat şi armonios, în care să se poată dezvolta liber şi sănătos. Iar acest mediu începe să se contureze încă din burta mamei. Iată un motiv suficient de puternic pentru care mama să se pregătească pentru sarcină…nu doar fizic, dar mai ales emoţional. Să îşi conştientizeze problemele, emoţiile, să îşi vindece copilul interior – şi abia apoi să facă pasul concepţiei. Copiii preiau de la noi toate emoţiile, grijile şi credinţele. Până când le vor conştientiza şi vor învăţa să le filtreze, vor trăi cu ele – căutând explicaţii pentru toată confuzia pe care o trăiesc.