Macar una. Daca as putea avea o zi in care totul sa devina posibil, in care sa desenez pe hartie tot ce visez si apoi sa privesc cu uimire cum devine realitate, mi-ar placea sa fie cea de astazi.
Doar azi sa simt din tot sufletul ca orice e posibil, ca acel creion pe care il tin in mana nu coloreaza pe o foaie ci pe o panza magica ce prinde contur.
Daca as putea alege o zi in care visele sa imi bata la usa, macar una, as alege-o pe cea de azi dar n-as sta acasa sa astept ciocanitul ci as pleca cu usa dupa mine. As lua-o cu mine peste tot in lume.
As recunoaste acel ciocanit dintr-o mie. De-a lungul anilor au ciocanit la usa mea lectii pe care le-am invatat atat cat am putut. Au ciocanit oameni in cautarea unui pahar cu apa si oameni care au intrat sa stam de vorba la o cafea.
Au ciocanit asteptari si regrete si tuturor le-am deschis. Dar visele mele nu au ciocanit niciodata. Sau nu le-am auzit eu. Dar stiu in adancul sufletului meu ca le-as recunoaste, simt cum se aud pentru ca e diferit. E singurul ciocanit care se aude cu ecou, ca si cum in interiorul usii ar exista un spatiu infinit in care sunt inmagazinate toate visele stranse intr-o viata.
E singurul ciocanit pe care daca reusesti sa il auzi, nu mai poti opri usa din a se deschide.
Si daca as putea alege o zi, macar una, in care sa le aud, as alege-o pe cea de azi.