Bună! Vrei să ne susţii? Cumpără o cafea. :)
Acest site a fost lansat la 23 aprilie 2018. Vrem ca pe citeste-ma.ro scriitorii să-şi descrie şi să-şi promoveze cărţile, ajungând astfel mai uşor la eventualii cititori. Sigur, ne gândim la acei scriitori care îşi doresc un public şi nu credem în mitul conform căruia unii scriu doar pentru sine.
În primul rând, veţi găsi aici texte trimise de scriitori, care-şi vor prezenta propriile cărţi şi vă vor explica de ce cred ei că ar fi cazul să-i citiţi. Apoi, ne propunem să publicăm periodic interviuri, prin care să dezvăluim cum şi de ce au fost scrise anumite cărţi, care sunt pasiunile şi obiceiurile legate de scris ale celor care vor să ajungă mai aproape de cititori. Veţi găsi pe citestema.ro şi fragmente în avanpremieră din cărţile autorilor români şi străini pe care editurile din România îşi propun să le lanseze pe această piaţă editorială, mică, dar aglomerată. Nu în cele din urmă, vă vom recomanda evenimente literare care merită atenţia voastră.
În România se publică mult, dar, conform statisticilor, se citeşte puţin. Poate că printr-un astfel de instrument, cei care citesc deja vor citi şi mai mult, iar cei care nu au ca pasiune lectura vor descoperi autori care au ceva de spus.
ISSN: 2734 – 603X
ISSN-L: 2734 – 603X
citeste-ma.ro / Citeşte-mă! / Citeşte, mă!
Recent supporters