Tu îmi dai puteri (song story)

Tu îmi dai puteri (song story)

Mar 05, 2023

Îmi amintesc de momentul când am auzit începutul piesei „Tu îmi dai puteri” a Mariei, și imediat m-am gândit „Piesa asta are ceva!”. Și de atunci am început să lucrăm la ea, iar cuvintele au venit destul de repede. Prima oară refrenul spunea „Tu-mi vei da puteri”, dar ne-am gândit, oare cum ar fi să vedem că asta se întâmplă în prezent, și nu cândva, într-un timp îndepărtat? Așa că am hotărât să punem aceste cuvinte la timpul prezent, și au căpătat astfel o altă înțelegere.

Câteva cuvinte de ale Mariei despre cântec:

„Știam că Dumnezeu mă cheamă ca prin ceea ce cânt El sa ofere speranță și vindecare pentru cei din jur. Am rămas uimită când fiecare vers din cântec mi-a fost vindecare personală, și-am realizat câtă putere poate avea inspirația care vine din El. Într-un moment dificil din viața mea, Dumnezeu s-a folosit de piesa asta pentru a-mi da putere să trec biruitoare peste probleme, și la fel mă rog să ofere speranță și celor ce o ascultă.”

Producția audio a fost, din nou, o călătorie plăcută.

„Mereu am avut o problemă în a începe să compun o piesă, fără să reușesc să o duc la capăt, iar Ovidiu m-a ajutat să pot să trec peste acest obstacol. Așa că i-am arătat ce-am reușit să compun, și împreună am finalizat partea de versuri și linie melodică. A mai rămas partea de înregistrare a piesei, pentru care am avut mari emoții. Însă, odată ajunsă în studio totul a mers într-un ritm normal, și am fost ghidată cum și ce trebuie să fac. Tot acolo am filmat și cadrele pentru video. În maxim 2 săptămâni, tot Ovidiu s-a ocupat de partea de producție și mastering, iar Petra de video, și așa am reușit să încarc piesa pe YouTube. M-am simțit foarte bine în aceasta colaborare, și abia aștept să mai ajung la studio.”

Cântecul se poate asculta aici:

Youtube

Enjoy this post?

Buy Ovidiu Roman a coffee

More from Ovidiu Roman